Ce trebuie avut in vedere atunci cand cauti avocat pentru divort

In societatea noastra, orice miscare pe care o faci te poate costa bani. Fie ca ai nevoie de alimente, fie ca ai facturi, fie ca ai probleme in viata personala pe care nu stii cum sa le mai solutionezi, trebuie sa dispui de o situatie economica care sa iti permita sa te descurci cu toate, iar acest lucru este greu de realizat.

Indiferent de zona tarii in care locuiesti, preturile serviciilor de care beneficiezi sunt uneori exagerate din toate punctele de vedere. Am intalnit recent aici la noi in Cluj un caz care mi-a ramas intiparit in minte. Este vorba despre  o familie tanara formata din parinti si cei 4 copiii, un baietel si patru fetite. Din cauza unor conflicte si neintelegeri din trecut care s-au tot agravat in timp, sotii au ajuns in prag de divort. Atunci cand vine vorba de asistenta in astfel de situatii, se apeleaza la avocati pentru divort Cluj. Deoarece ambele parti ajung la concluzia ca nu mai exista o alta solutie, recurg la aceasta metoda. Si la fel au procedat si cei despre care vorbeam.  Chiar daca sotii s-au separat, problema cresterii copiilor nu s-a rezolvat si sigur nici nu va fi prea usor sa se gaseasca cea mai buna solutie. sad

Divortul reprezinta o situație dificilă pentru fiecare familie, care foarte rar rezolvă conflictele existente, mai mult contribuind la generarea de noi si noi provocari legale. Una dintre acestea este gestionarea timpului petrecut de parinti cu copiii. Trebuie sa recunoastem ca este extrem de greu sa inveti sa faci acest lucru fara sa nu ii perturbi pe cei implicati. Aceasta sarcina le revine parintilor care, la urma urmei, raman parinti, chiar daca au ales sa isi continue viata pe cai diferite. Un sfat pentru toate familiile care se confrunta cu aceasta situatie ar fi sa nu uite ca intotdeauna trebuie puse in prim plan interesele si nevoile copiilor, si abia apoi cele personale.

Cred cu tarie ca fiecare este de acord in ceea ce priveste aceste principii generale. E greu, intradevar, sa gasesti solutii concrete pe care doar sa le aplici, mai ales in cazurile in care familia se afla intr-o situatie foarte incarcata din punct de vedere emotional si nu sunt identificate foarte facil niste abordari rezonabile.

Nu mai pun la socoteala toate detaliile organizatorice și juridice, care nu sunt deloc putine la numar, necesare reglementarii timpul petrecut de copil cu fiecare părinte. Trebuie avut grija sa nu se piarda din vedere asigurarea confortului emotional al copilului sau al copiilor, dupa caz, care trec printr-o astfel de situatie.

Aceasta ar fi una dintre partile care solicita foarte multa atentie si efort atunci cand vine vorba de intocmirii actelor de divort. Mai este, desigur, si partea cealalta care implica multa umblatura, certuri, costuri si tot amalgamul de probleme.

Desi in cazul procesului de divort sotii nu sunt obligati sa apeleze la serviciile unui avocat, este totusi indicat sa beneficieze de un reprezentant legal. Dupa complexitatea cazului, este necesara implicarea avocatului, atat pentru conforul psihic al celor doua parti, cat si pentru o mai buna manevrare a lucrurilor, pentru consultanta si experienta pe care le ofera acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*