Cu totii am avut la un moment dat probleme legate de par. Fie cadea excesiv, fie devenea uscat si deshidratat, fie se rupea foarte usor si asa mai departe. Nu e de mirare, la ce stil de viata avem in momentul de fata – unul de-a dreptul haotic. Tot timpul suntem pe fuga, tot timpul alergam, stam peste program, ne luam munca si acasa, uitam sa ne alimentam si sa ne odihnim corespunzator. Ignoram semnalele pe care ni le transmite corpul si astfel incep sa apara si problemele.
Problemele legate de par, oricare ar fi ele, au trei cauze principale pe care le enumeram in continuare. Indiferent ca e vorba de par foarte sensibil care se rupe foarte repede, de o cadere accentuata a parului sau de o modificare a texturii ori culorii acestuia, motivele pentru care aceste lucruri se intampla au 3 cauze.
1. Alimentatie nepotrivita. „Esti ceea ce mananci” – cu siguranta ai mai auzit asta. Dupa cum spuneam si la inceput, uitam sa ne alimentam corespunzator. Nu doar parul, ci intreg organismul are nevoie de nutrienti, vitamine, minerale pentru a functiona corect. Astfel trebuie sa mancam sanatos si sa cautam sa suplinim deficientele prin suplimente alimentare acolo unde este cazul.
2. Dezechilibre hormonale. Acestea apar de obicei tot datorita stilului de viata. Consumul excesiv de cafea sau alcool, odihna insuficienta, dieta necorespunzatoare, sedentarismul sunt doar cateva dintre elementele ce trebuie evitate pentru a se evita si una din cauzele caderii parului: dezechilibrele hormonale.
3. Stresul – face parte din viata noastra de zi cu zi. Omul a fost stresat indiferent de perioada istorica in care a trait, in zilele noastre insa efectele stresului parca se fac tot mai pregnant simtite. Ca o cauza principala a diverselor afectiuni printre care se numara si caderea parului, stresul trebuie pe cat posibil evitat.
Lasă un răspuns